SUB PATRONAJUL
Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului

Parteneri Principali

Parteneri

Cu sprijinul

 

Zilele feroviare

Provocări pentru sectorul feroviar în contextul aderării României la Uniunea Europeană

Revista Club Feroviar a organizat, în zilele de 17 şi 18 octombrie 2006, o serie de evenimente reunite sub titlul Zilele Feroviare – “Proiect 2007. Provocări pentru sistemul feroviar”.

Cu această ocazie au avut loc o serie de conferinţe, încheiate, pe 18 octombrie, cu o expoziţie de material rulant, realizată la Gara de Nord. Printre companiile participante la expoziţie, pe lângă operatorii naţionali de călători şi marfă, CFR Călători şi CFR Marfă, au mai fost prezenţi ServTrans, Grup Feroviar Român, Softronic, Astra Vagoane Arad şi Remaru Paşcani. În premieră în România, compania Stadler a prezentat rama electrică FLIRT, ce va circula pe liniile Căilor Ferate Elveţiene, SBB.

În cadrul conferinţelor au participat nume marcante atât din domeniul feroviar, cât şi reprezentanţi ai instituţiilor internaţionale.

Astfel, Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România, a ţinut să prezinte transportul feroviar şi politica Uniunii Europene, din punct de vedere al legislaţiei şi finanţărilor, cel mai important aspect fiind cel al unei reale lipse de finanţări pentru operatorii privaţi din sistem.

Ad Toet, Adviser pentru Europa de Est şi Centrală în cadrul Comunităţii Europene a Căilor Ferate, a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că Uniunea Europeană are nevoie de un sistem de transport feroviar eficient pentru o dezvoltare de succes, ceea ce conduce la ideea de omogenizare a sistemului legislativ, împreună cu atragerea de proiecte şi investiţii din afara sistemului.

În prima parte a seriei de conferinţe Claudiu Dumitrescu, Director General Direcţia Generală Infrastructură şi Transport Feroviar, a făcut cunoscută strategia de dezvoltare a Ministerului Transportului, Comerţului şi Turismului pentru transportul feroviar.

O intervenţie foarte apreciată a fost cea a Preşedintelui Seneca Group, Ray Chambers, care a dezvoltat subiectul „Restructurarea Comercială a Căilor Ferate Române”, împreună cu Directorul General CFR S.A., Constantin Axinia, discutându-se şi pe marginea strategiei de modernizare a Căii Ferate Române în contextul aderării la Uniunea Europeană.

„Cooperarea Est-Vest în calea ferată”, susţinută de către Miroslaw Kanclerz, manager CEE UIC, a fost completată de către Alvaro Urech, de la INECO-TIFSA, reprezentant al Galileo Joint Undertaking, cu „Programul Galileo şi proiectul GRAIL”.

„Adaptarea cadrului de lucru al Autorităţii feroviare la legislaţia europeană” prezentată de Mircea Arnăutu, Director al Departamentului de Infrastructură din cadrul Autorităţii Feroviare Române, vine în întâmpinarea legislaţiei europene din domeniul feroviar, prezentând schimbările ce le va suferi AFER începând cu 1 ianuarie 2007.

În completarea acestui aspect, Thierry Legrand, Programme Manager Transport and Packaging, din cadrul Standards Development CEN, a făcut o introducere în standardizarea europeană din sectorul feroviar. Acest subiect a fost dezvoltat de reprezentantul UNIFE, Bernard von Wullerstorff, Manager pe Afaceri Internaţionale, care a făcut precizări în legătură cu standardizarea şi inovaţia în cazul industriei feroviare.

O îmbunătăţire a mediului de afaceri feroviar internaţional din punct de vedere al administratorilor de infrastructură, după cum precizează Joachim Kroll, Secretar General RailNetEurope, poate fi făcută doar prin realizarea unui front comun de către administratorii de infrastructură din Europa.

Ideea de cooperare la nivelul întregii uniuni europene a fost susţinută de către Sorin Gîfei, Director în Direcţia Transporturi din cadrul IGP, care, reprezentând Colpofer, a evidenţiat ideea de colaborare la nivelul administratorilor feroviari cu forţele de poliţie din domeniu şi la nivelul companiilor feroviare pentru o creştere a securităţii şi siguranţei feroviare.

Au fost prezente în cadrul Zilelor Feroviare şi organizaţii locale din afara ţării, cum ar fi Railway Industry Association (RIA), reprezentată de către Tim Gray, International Business Development Director, care a ţinut să prezinte competenţele industriei feroviare britanice pentru calea ferată română. Klaus Uhl, Manager General la Vienna Consult a prezentat proiectul „GueterBim – soluţii vieneze pentru aprovizionare urbană ecologistă”.

Pentru toate acestea reprezentantul Railistics, Kurt Bauer, a evidenţiat „Sistemele de finanţare pentru serviciile de transport feroviar în Europa”. În ceea ce priveşte Bursa Română de Mărfuri, reprezentată de Diana Spinciu, Directorul de Legislaţie Dezvoltare, a fost prezentat cel mai recent serviciu de pe piaţă dezvoltat de această bursă, „Piaţa la disponibil”.

La o conferinţă de talie internaţională din domeniul feroviar nu puteau lipsi operatorii feroviari şi nici cei care le asigură materialul rulant, adică companiile producătoare.

Astfel, Directorul General CFR Călători, Alexandru Noapteş, a făcut cunoscute proiectele de adaptare a operatorului naţional de călători la cerinţele unui sistem de transport european, în timp ce Liviu Bobar, Directorul General CFR Marfă, a conturat poziţia companiei care o conduce, CFR Marfă, în cadrul competiţiei europene.

Cum pe o piaţă deschisă nu poate lipsi concurenţa, George Buruiană, Directorul General ServTrans Invest a evidenţiat situaţia actuală a operatoriilor feroviari privaţi de marfă din România, problemele întâmpinate de aceştia şi proiectele ce le au în vedere.

În ceea ce priveşte companiile producătoare, acestea au avut reprezentanţi cunoscuţi în domeniu, cum ar fi Siemens, Ansaldo sau Swietelsky.

Ansaldo Segnalamento Ferroviario, prin de Luca Repetti, a descris viziunea unei companii în ceea ce priveşte interoperabilitatea căii ferate de la viziune la realitate, în timp ce compania internaţională Siemens şi Directorul de Material Rulant Siemens România au venit cu ultimele noutăţi din domeniul materialului rulant.

Furnizorul internaţional de material rulant pentru construcţia şi mentenanţa căii ferate, unul din constructorii ce lucrează pe Coridorul IV Pan-european, compania Swietelsky, prin Helmut Schreiner, General Manager la Swietelsky CF SRL România, a prezentat RPM 2002, maşinile cu putere mare pentru reabilitarea căii de rulare.

Conferinţele şi expoziţia de material rulant realizate în cadrul evenimentului Zilele Feroviare au oferit celor interesanţi prilejul de a veni în contact cu problemele, soluţiile şi proiectele din domeniu, cât şi cu provocările lansate celor care activează în sectorul feroviar. Întâlnirea cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale şi a companiilor concurente a fost un bun prilej de a se discuta despre proiectele româneşti şi de a se stabili contacte de afaceri.

Revista "Club Feroviar" | Conferintele "Club Feroviar" | Catalog Feroviar | ©2003 Club Feroviar